📚Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova a găzduit lansarea volumului „CARTEA MEMORIEI. 1942–1955”, semnată de reputatul istoric prof. univ., dr. Stefan KARNER, un eveniment ce a trezit interes pentru comunitatea academică și publicul interesat de istoria contemporană europeană.

🗯️La deschiderea evenimentului, decanul Facultății de Istorie și Filosofie, dr. Igor BERCU, a adresat un mesaj de salut invitaților de onoare și tuturor participanților.

La lansare au participat personalități marcante ale vieții diplomatice și culturale europene 🇦🇹🇪🇺:

➡️Excelența Sa Stella AVALLONE, Ambasadorul Austriei în Republica Moldova;
➡️Excelența Sa Christine FREILINGER, fost Ambasador al Austriei în Republica Moldova;
➡️prof. univ., dr. Stefan KARNER, autorul volumului;
➡️Joseph LORENT, Președintele Federației Foștilor Recruți Forțați și vicepreședinte al Comitetului de Comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial din Luxemburg.

🔷În discursul său, dr. Igor BERCU a subliniat că păstrarea memoriei înaintașilor, dintre care o parte și-au găsit odihna veșnică pe teritoriul Austriei, reprezintă un gest de profundă recunoștință oferit de istorici, instituții academice și oficialități austriece celor născuți în Basarabia. Domnia sa a remarcat că acest demers comun contribuie la recuperarea și valorizarea unui segment important al istoriei europene, încărcat de suferință, dar și de lecții pentru generațiile viitoare.🕯️

🔷Autorul prof.univ., dr. Stefan KARNER în discursul său a scos în evidență importanța culturii memoriei : ,,Fiecare destin individual face parte din istoria comună a celor două țări, ceea ce permite crearea de punți în domeniul istoric, cultural între cele două state.”🇲🇩🇦🇹

🔷Excelența Sa Stella Avallone – Ambasadorul Austriei în Republica Moldova a menționat despre importanța memoriei și a istoricului în societate :
„Memoria istorică nu este doar un exercițiu al trecutului, ci o formă de responsabilitate față de viitor.”

🔷 Excelența Sa Christine Freilinger – fost Ambasador al Austriei în Republica Moldova a avut o intervenție care a descris necesitatea cunoașterii acestor fapte istorice și formele de apărare a memoriei diferitor naționalități.

🇱🇺 Joseph Lorent – Președintele Federației Foștilor Recruți Forțați și Vicepreședinte al Comitetului de Comemorare al celui de-al Doilea Război Mondial (Luxemburg) a redat importanța păstrării memoriei soldaților : ,,Pentru foștii recruți forțați, memoria nu este trecut, ci o rană care i-a însoțit întreaga viață, iar manifestările făcute anual sunt o formă de a comemorării și memoriei colective.”

Evenimentul de astăzi a trezit interes și pentru studenți, profesori și membrii prezenți, prin intermediul discuțiilor și întrebărilor apărute în urma prezentării, de asemenea, fiind și prilejul discutării asupra unor viitoare colaborări.🤝

Published duminică, 25 ianuarie 2026

Adresa

Contacte

Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved