Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Filosofie și Facultatea de Istorie ale Universității din București organizează, în regim fizic și online, cea de-a șasea ediție a seriei de Conferințe București-Chișinău, cu tematica „Identitate și valori culturale în context european” în zilele de 10 – 12 aprilie 2025, Chișinău.
Contextul geopolitic actual se prezintă ca o provocare majoră, nu doar în ceea ce privește diferitele forme de identitate (comunitară, locală, națională etc.), ci și din perspectiva fenomenului globalizării, care până recent era considerat aproape inevitabil de teoreticieni și de opinia publică. Este evident că istorici, filosofi și cercetători din domenii conexe se află în „prima linie” a eforturilor intelectuale de a înțelege și de a interpreta multiplele semnificații ale evenimentelor globale recente (pandemie, conflicte armate de amploare, războaie hibride, dezvoltarea inteligenței artificiale etc.).
Lucrările conferinței nu sunt doar o oportunitate de a continua tradiționala întâlnire dintre specialiști de renume din cele două centre universitare, ci și un prilej valoros de a organiza dezbateri științifice de calitate, la care sunt așteptate să participe și personalități de seamă din domeniul științelor socio-umane.
Conferințele București-Chișinău constituie, cu fiecare ediție a sa, un frumos prilej pentru Universitatea de Stat din Moldova de a marca rolul aparte – științific, dar și afectiv – pe care îl ocupă relația sa cu Universitatea din București.
