În vederea dezvoltării dimensiunii de cercetare, pe de o parte, și a consolidării caracterului aplicativ al studiilor și cercetărilor sale, pe de altă parte, Departamentul de Filosofie și Antropologie a Facultății de Istorie și Filosofie propune constituirea Centrului de Cercetări în Etică și Filosofie Aplicată (C.C.E.F.A.).
Prezenta propunere este justificată, în primul rînd, de faptul că Domeniul de Formare Profesională al specialității Filosofie, atît al programelor de licență, cît și a celor de master, potrivit Planului de Învățămînt al acestora, îl constituie domeniul Filosofie și Etică – ambsolvenții cursurilor de licență și master al specialității de filosofie avînd posibilitatea și legitimitatea de a fi angajați în calitate de consilieri și ofițieri de etică sau să ocupe poziții, în instituții publice sau organizații private, ce presupun activități de cercetare, expertiză sau consultanță de ordin etic sau în domeniul eticii. Totodată, Departamentul de Filosofie și Antropologie este cel care asigură predarea cursurilor și seminarilor universitare de Etică.
În acest fel, prin cearea unui centru specializat în cercetări în domeniul eticii și a ariilor sale conexe se urmărește conectarea mai strînsă dintre componenta didactică și cea de cercetare în cadrul Departamentului de Filosofie și Antropologie, contînd, astfel, pe influiențarea reciprocă în beneficiul ambelor componente
Activitatea centrului va combina studiile fundamentale în domeniul eticii cu cercetarea aplicativă.
Totodată, centrul va urmări să actualizeze potențialitățile cercetării interdisciplinare și a colaborării inter-deoartamentale în cadrul USM-ului, dar și a colaborării inter-universitare pe domeniul eticii și filosofiei aplicate.