ASID BUCUREŞTI INVITĂ STUDENŢII LA CONFERINŢA: “ÎN SPATELE MARII UNIRI”

Asociația Studenților de la Istorie „Dacia” din cadrul Universității din București invită studenții Facultății de Istorie și Filosofie să participe la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „În spatele Marii Uniri”. 

Organizatorii propun patru ateliere de lucru:

  • Idei și structuri unitare în Antichitate
    Ideea de unitate a luat naștere încă din cele mai vechi timpuri. De aceea, în cadrul proiectului de anul acesta am ales ca tema acestui workshop să facă referire la aspectul unității din perioada antică. Se pare că atunci când ne gândim la Unire putem să ne raportăm și la vremurile de demult și la strămoșii noștrii. Astfel, propunem pasionaților din perioada antică să se înscrie pentru a dezbate cât mai multe aspecte legate de această temă, printre care pot fi: Unirea triburilor dacice sub Burebista si Decebal, Unitatea sub Imperiul Roman, impactul pe care l-au avut asupra spațiului nostru și asupra populației de mai târziu sau cauzele și consecințele ce au dus la unificarea acestor structuri, etc.
     
  • Nașterea ideii de unitate în Țările Române
    Până la înfăptuirea marelui ideal național din anul 1918, în decursul secolelor, s-a dovedit că exita o conștiință națională destul de puternică încă din timpuri medievale, ceea ce a dus la apariția mai multor proiecte de unire, care, prin impactul avut la momentele respective, au consolidat ideea unității de neam și au contribuit astfel la realizarea Marii Uniri. In cadrul acestui workshop participanții pot aborda teme precum: Proiectul lui Castaldo, Unirea celor trei țări române sub Sigismund Bathory, Unirea lui Mihai Viteazul, cauzele și consecințele acestor proiecte, impactul pe care l-au avut la aceea vreme sau chiar reacțiile pe care le-au stârnit aceste idei în rândul populației.
     
  •  De la independență la unire (1878-1918)
    Proiectul Unirii a fost unul amplu, iar rădăcinile sale, bine înfipte în ideea de unitate națională s-au format cu mult înainte de a fi demarate acțiuni în vederea acestuia, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Perioada în care lupta pentru unire se intensifică este determinată evident de conştientizarea tot mai evidentă a identității şi unității naționale, precum şi de necesitatea unui astfel de act care ar fi putut constitui un răspuns ferm la provocările cu care Principatele Române şi provinciile din jur se confruntau până atunci. În acest context, drumul de la Independență la Unire (1878-1918), nu doar că a fost cel mai anevoios, dar a fost şi cel care a concretizat în mare parte o luptă ideologică de secole, percepția oamenilor față de ideea unității naționale suferind modificări de-a lungul acestei perioade. În cadrul acestui workshop pot fi abordate teme precum: schimbarea mentalității populare față de ideea unității naționale şi a proiectului Unirii în perioada 1878-1918, influența presei şi mijloacele de propagandă pentru susținerea actului unirii, rolul intelectualității în răspândirea ideii de neam şi unitate națională, literatura de specialitate şi analiza modului în care aceasta a ajutat la schimbarea concepției foştilor combatanți în perioada 1878-1918, personalitățile marcante ale perioadei şi lupta familiei regale pentru întregirea unității naționale.
     
  •  Implicațiile economice, socio-culturale, politice și diplomatice (1907-1923)
    Evenimentele premergătoare și ulterioare anului 1918 au modificat considerabil atât ramura economică a tarii, cât și pe cea socială și culturală. Astfel, workshop-ul vă propune o incursiune în viața omului și a României de atunci. Fără pretenția de a avea un caracter exhaustiv, lista cu posibile teme de discuție cuprinde: rolul presei în mobilizarea maselor,organele de presă favorabile sau nu evenimentelor care se anunțau, măsurile și reformele economice adoptate după anul 1918, potențialul economic al provinciilor, fie individual, fie în comparație cu Regatul României, poziția intelectualului față de unire manifestată în opera și activitatea sa, diferențele de opinii și pregătire dintre mediul urban și rural, receptarea și asimilarea informațiilor despre război și Conferința de pace de către omul de rând, ori, de ce nu, privirea retrospectivă asupra modului de petrecere a timpului din pragul lui 1918 dar și după.” scriu organizatorii pe site-ul lor.

La conferință pot participa studenți, masteranzi și doctoranzi. Pentru a vă înscrie la evenimentul științific, vă rugăm să expediați tema comunicării și un rezumat de maxim 500 cuvinte la adresa cedas.fif@gmail.com până pe 10 mai 2018. Participarea este gratuită, gazdele conferinţei, vor asigura pentru participanţi cazarea şi masa.

 

Amintim, că în luna martie curent a fost încheiat Acordul de colaborare între CEDAS și ASID București, în baza căruia, studenții Facultății de Istorie din capitala României au participat la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești în cadrul Atelierului Facultății de Istorie și Filosofie. În baza aceluiași Acord, studenții de la Chișinău sunt invitați la București.